S***** T***** R*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - P****** O******* M******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul STR, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş– Poliţia Oraşului Mioveni, împotriva procesului-verbal de contravenţie seria PAGW nr. 210494/25.04.2019, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Piteşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 21.07.2020.
Hotarare 3369/2020 din 21.07.2020Amână pronunţarea la data de 21.07.2020. Pronunţarea hotărârii se va face în condiţiile art. 396 alin. (2) C. proced. civ., prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.07.2020Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Încuviinţează petentului mijloacele materiale de probă constând în planşe fotografice. Din oficiu, emite adresă către C.N.A.I.R. pentru a menţiona dacă tronsonul de drum DN 73 Mioveni, km 14+450 m, direcţia Câmpulung spre Piteşti, la data de 25.04.2019, era prevăzut cu marcaj longitudinal continuu şi dacă pe acest segment de drum îşi produce efectele vreun indicator care să interzică depăşirea sau care să pună capăt acestei restricţii. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 10.07.2020, completul C5-7V, sala 1, ora 8:30, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Iunie 2020
Incheiere de sedinta din 05.06.2020Potrivit disp. art. 63 alin. 11, anexa 1 din Decretul Preşedintelui României Nr. 240/14.04.2020 constată suspendată de drept judecata cauzei pe durata stării de urgenţă, urmând ca, în temeiul disp. art. 63 alin. 13, anexa 1 din acelaşi decret, în termen de 10 zile de la încetarea acestei stări, să fie fixat termen de judecată, cu citarea părţilor.
Incheiere suspendare din 08.05.2020Termen preschimbat la data de 08.05.2020.
Incheiere de sedinta din 20.03.2020În temeiul art. 230 C. proced. civ., preschimbă termenul de judecată acordat în data de 20.03.2020 şi acordă un nou termen de judecată la data de 08.05.2020, completul C5-7V, ora 8:30, sala 1, pentru când se vor cita părţile cu o copie a prezentei încheieri. Se menţin măsurile dispuse anterior. Pune în vedere părţilor să transmită eventualele cereri şi/sau înscrisuri necesare soluţionării cauzei preponderent prin mijloace electronice (fax: (0248) - 210 102, e-mail: [email protected]). Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020În baza Hotărârii nr. 31/23.12.2019 a Colegiului de Conducere prin care s-a dispus desfiinţarea completelor C5-7 S.P. şi C.C. şi C5-8 S.P. şi C.C., având în vedere şi procesul-verbal de repartizare a dosarelor nr. 09/31.12.2019, acest dosar s-a repartizat la completul C5-7V.
Incheiere de sedinta din 14.02.2020În conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară şi art. 17 alin. 1 coroborat cu art. 16 alin. 1 lit. j din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti aprobat prin H.C.S.M. 1375/2015, pentru ca activitatea de judecată să se desfăşoare în condiţiile de normalitate, echilibru si reala independentă, acordă termen la data de 20.03.2020, completul C5-7V, sala 1, ora 8:30, pentru când se menţin dispoziţiile din încheierea anterioară şi părţile au termenul în cunoştinţă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la data de 14 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 14.02.2020Încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri. Reţine în sarcina părţilor obligaţia de a depune la dosar toate înscrisurile de care înţeleg să se folosească în prezenta cauză. Amână judecarea cauzei la data de 14.02.2020. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Noiembrie 2019
Incheiere de sedinta din 29.11.2019