M****** A******* N*******
ApelantS* G****** S*****
IntimatAdmite apelul declarat de petentul M****** A******* N*******, domiciliat în---, cu domiciliul procesual ales în---, împotriva Sentinţei civile nr. 589/2018 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dos. nr. 738/298/2017/a1, schimbă în tot sentinţa apelată şi rejudecând cauza, dispune : Admite cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de petentul M****** A******* N******* şi în consecinţă : Îndreaptă eroarea prin omisiune strecurată în alineatul doi al dispozitivul sentinţei civile nr. 438/2018 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dos. nr. 738/298/2017, în sensul că în loc de menţiunea greşită „B=025,41m”, se va scrie corect menţiunea „B-C=25,41m”. Admite cererea de completare a dispozitivului aceleiaşi sentinţe, formulată de acelaşi petent şi în consecinţă : Admite capetele de cerere rămase nesoluţionate din acţiunea precizată, formulată de reclamantul M****** A******* N******* în contradictoriu cu pârâta SC Gardiam SRL, privind accesul prin poarta situată între punctele B-F şi respective întabularea dreptului de servitute şi în consecinţă : Obligă pârâta SC Gardiam SRL Sebeş să permit accesul reclamantului inclusive pe poarta situate între punctele B-F figurată pe planul în detaliu ce constituie anexa nr. 4 a raportului de expertiză judiciară întocmit de exp. Scurtu Maria. Dispune întabularea în CF 24494 Sebeş nr. top 7365/2/2 a dreptului de servitute instituit prin sentinţa civilă nr. 438/2018 pronunţată de Judecătoria Sebeş în dos. nr. 738/298/2017, îndreptată şi completată. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 2 Mai 2019.
Hotarare 303/2019 din 02.05.2019