Dosar 7400/740/2019 din 06.11.2019

ucidere din culpă (art.192 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7400/740/2019
Data dosar:
06.11.2019
Instanta:
Judecătoria Alexandria
Departament:
Sectie fond
Obiect:
ucidere din culpă (art.192 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2020 la ora 09:00

    Complet: C 6 pronuntari
  • Condamnare

    În temeiul art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.396 alin.1, 2 ?i 10 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul S****** A***** D****, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În temeiul art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit.a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art.68 alin.1 lit. b Cod penal. În temeiul art.65 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 lit.a, b Cod penal, ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă. În temeiul art.91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. penal. În temeiul art.93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b) Cod penal, impune inculpatului obliga?ia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei ?i Consiliului Local Smârdioasa, judet Teleorman, pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art.404 alin.2 C.p.p. rap.la art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 397 alin.1 cu ref. la art.19 ?i art. 25 alin. 1 din Cod procedură penală. coroborat cu art. 1357 şi urm. Cod civil, art. 1390 şi art. 1392 C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă F**** E**** şi, în temeiul art.86 C.p.p. coroborat cu art.49 şi art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, obligă asigurătorul parte responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE SC EUROINS SA la plata sumei de 60.000 lei către partea civilă F**** E**** (mama victimei), reprezentând daune morale. În baza art. 397 alin.1 cu ref. la art.19 ?i art. 25 alin. 1 din Cod procedură penală. coroborat cu art. 1357 şi urm. Cod civil, art. 1390 şi art. 1392 C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă N****** F****** şi, în temeiul art.86 C.p.p. coroborat cu art.49 şi art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, obligă asigurătorul parte responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE SC EUROINS SA la plata sumei de 60.000 lei către partea civilă N****** F****** (soţul victimei), reprezentând daune morale. În baza art. 397 alin.1 cu ref. la art.19 ?i art. 25 alin. 1 din Cod procedură penală. coroborat cu art. 1357 şi urm. Cod civil, art. 1390 şi art. 1392 C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Nicolae Victor Silviu şi, în temeiul art.86 C.p.p. coroborat cu art.49 şi art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, obligă asigurătorul parte responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE SC EUROINS SA la plata sumei de 70.000 lei către partea civilă Nicolae Victor Silviu (fiul victimei), reprezentând daune morale. În baza art. 397 alin.1 cu ref. la art.19 ?i art. 25 alin. 1 din Cod procedură penală. coroborat cu art. 1357 şi urm. Cod civil, art. 1390 şi art. 1392 C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă Nicolae Gabriela-Bianca şi, în temeiul art.86 C.p.p. coroborat cu art.49 şi art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, obligă asigurătorul parte responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE SC EUROINS SA la plata sumei de 70.000 lei către partea civilă Nicolae Gabriela-Bianca (fiica victimei), reprezentând daune morale. În baza art. 397 alin.1 cu ref. la art.19 ?i art. 25 alin. 1 din Cod procedură penală. coroborat cu art. 1357 şi urm. Cod civil, art. 1390 şi art. 1392 C. civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă F**** D***** şi, în temeiul art.86 C.p.p. coroborat cu art.49 şi art.55 alin.1 din Legea nr.136/1995, obligă asigurătorul parte responsabilă civilmente SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE SC EUROINS SA la plata sumei de 35.000 lei către partea civilă F**** D***** (sora victimei), reprezentând daune morale şi a sumei de 15.000 lei prezentând daune materiale. În temeiul art.274 alin.1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli judiciare către stat. În baza art.275 alin.6 C.p.p., onorariul parţial în cuantum de 475 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, avocat Tănăsescu Mariana, rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică azi, 11.11.2020.

    Hotarare 408/2020 din 11.11.2020
  • Sedinta din data de 04.11.2020 la ora 10:00

    Complet: C 6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area ?i stabile?te termen pentru deliberare ?i pronun?are la data de 11.11.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2020
  • Sedinta din data de 30.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C 6 pronuntari
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Stabileşte termen la data de 04.11.2020, ora 10.00, cu citarea părţilor. Dispune comunicarea către partea responsabilă civilmente S.C.Euroins România Asigurare-Reasigurare S.A. a cererii de constituire ca părţi civile, împreună cu înscrisurile anexate, aflate la filele 9-44 dosar. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.09.2020.

    Incheiere de sedinta din 30.09.2020
  • Sedinta din data de 23.09.2020 la ora 08:30

    Complet: C 6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 30.09.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2020
  • Sedinta din data de 29.07.2020 la ora 11:30

    Complet: C 6
  • Amână cauza

    În baza art.375 alin.2 raportat la art.374 alin.4 Cod procedură penală, admite cererea inculpatului S****** A***** D**** de judecare în procedura recunoaşterii învinuirii, având în vedere probatoriul administrat în faza de urmărire penală, precum ?i declara?ia inculpatului de la acest termen, prin care a solicitat ca judecata să se facă numai în baza probelor administrate la urmărirea penală. Încuviin?ează inculpatului proba cu înscrisuri în circumstan?iere, probă administrată la acest termen prin depunerea înscrisurilor. Încuviin?ează pe latură civilă, proba cu înscrisuri ?i proba testimonială cu 2 martori indica?i în cerere, respectiv Buică Maria Lumini?a ?i Nicolae Bogdan. Emiterea unei adrese către partea responsabilă civilmente SC Euroins SA Global Business Park, cu men?iunea de a depune dosarul de daună întocmit în urma accidentului rutier produs la data de 27.08.2018 privind pe inculpatul S****** A***** D****, . Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 23.09.2020. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29.07.2020.

    Incheiere de sedinta din 29.07.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD