F******* D** G*****
PetentAdmite cererea formulată de petenta F******* D** G***** Autorizează modificările intervenite în actul constitutiv/statutul FUNDAŢIEI ELIADA (fostă F******* D** G*****), înfiinţată prin Sentinţa civilă nr. 59/N/1994 pronunţată în dos. nr. 71/N/1991 al Tribunalului Bihor, conform Hotărârii membrilor fundaţiei şi a Actului adiţional la Actul constitutiv si Statutul fundaţiei, autentificate sub nr. 296 din 24.04.2019, respectiv nr. 297 din 24.04.2019 de către notar public Stanca Valentina, ce vor face parte integrantă din prezenta hotărâre. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni în Registrele Speciale ale Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Cu drept de a declara apel în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.05.2019.
Hotararecameraconsiliu1053/2019 din 09.05.2019