T****** G******
InculpatN******* I*****
Parte vătămatăS******* J******* D* U****** B*****
Parte civilăS******* U********** D* U****** M****** C****** ,**** C**** D***** "
Parte civilăS******** D* A******** J******* M*** B*****
Parte civilăÎn temeiul prevederilor art. 193 alin. 2 din Codul Penal cu aplicarea art.396 alin.1, 2 şi 10 din Codul de procedură penală condamnă pe inculpatul T****** G******, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În temeiul prevederilor art. 67 din Codul Penal interzice inculpatului ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 literele a şi b din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul prevederilor art. 65 din Codul Penal, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 literele a şi b din Codul Penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 1 an închisoare. În baza prevederilor art. 91 din Codul Penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul Penal. În temeiul prevederilor art. 93 alin. 1 din Codul Penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza prevederilor art. 93 alin. 2 litera b din Codul Penal obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială desfăşurat de Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza dispoziţiilor art. 93 alin. 3 din Codul Penal obligă inculpatul pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Oraşului Făurei sau în cadrul Primăriei Oraşului Ianca, judeţul Brăila pe o perioadă de 90 de zile. În baza prevederilor art. 91 alin. 4 din Codul Penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul Penal cu privire la revocarea pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 397 alin. 1 C.proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, şi art. 1381 C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N******* I***** şi obligă inculpatul T****** G****** la plata către aceasta a sumei de 10.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii, sumă ce va fi actualizată cu indicele de infla?ie ?i dobânda legală, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri ?i până la plata integrală a debitului, reprezentând daune morale. În baza art.397 alin. 1 C.proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 C.civ. şi art. 320 din Legea nr.95/2006, rep., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă „Spitalul Judeţean de Urgenţă din Brăila” şi obligă inculpatul T****** G****** la plata către aceasta a sumei de 368,60 lei, reprezentând daune materiale ce constau în contravaloarea asistenţei medicale şi a investigaţiilor de care a beneficiat persoana vătămată N******* I***** în perioada spitalizării. În baza art. 397 alin. 1 C.proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, şi art. 1381 C.civ. şi art. 320 din Legea nr.95/2006, rep., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă „Serviciul Judeţean de Ambulanţă Brăila” şi obligă inculpatul T****** G****** la plata către aceasta a sumei de 1.995,49 lei, reprezentând daune materiale ce constau în contravaloarea transportului sanitar şi servicii medicale de urgenţă de care a beneficiat persoana vătămată N******* I*****. În baza art. 397 alin. 1 C.proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, şi art. 1381 C.civ. şi art. 320 din Legea nr.95/2006, rep., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” Bucureşti şi obligă inculpatul T****** G****** la plata către aceasta a sumei de 11.155,80 lei, reprezentând daune materiale ce constau în contravaloarea asistenţei medicale şi a investigaţiilor de care a beneficiat persoana vătămată N******* I***** în perioada spitalizării. În baza prevederilor art. 274 alin. 1 din Codul de Procedură Penală obligă pe inculpatul T****** G****** la plata sumei de 470 lei lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. (370 lei la urmărirea penală şi 100 lei la judecarea cauzei) Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 04 noiembrie 2020.
Hotarare 126/2020 din 04.11.2020În temeiul art. 391 alin. 1 C. proc. pen, amână pronunţarea la data de 04.11.2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2020Termen acordat în vederea administrării priobei cu martori încuviinţată persoanei vătămate
Incheiere de sedinta din 08.09.2020Termen acordat pentru lipsa inculpatului şi citarea acestuia cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 14.07.2020Constată suspendarea de drept în baza articolului 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/16.03.2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă
Incheiere suspendare din 17.03.2020Termen acordat la cererea inculpatului în vederea angajării unui apărător.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020