B***** L******** C*********
PetentI************ D* P****** A* J******** V*****
IntimatRespinge, ca nefondată, plângerea contravenţională formulată de petentul B***** L******** C*********, domiciliat în comuna Mihăeşti, sat Buleta, jud. Vâlcea, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Vâlcea, cu sediul în Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian, nr.95, jud. Vâlcea. Menţine procesul – verbal de contravenţie seria PVLX nr. 0149612 din 20.01.2019, încheiat de intimat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Horezu. Pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 13.11.2019.
Hotarare 1543/2019 din 13.11.2019Amână pronunţarea la data de 13 noiembrie 2019 , urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.10.2019