S*** T******* S****
ReclamantS******* F**********
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. TOTALMED SRL privind obligarea pârâtei S******* F**********, la plata, sumei de 32.028,03 lei reprezentând penalităţi de întârziere, precum şi a sumei de 630,52 lei cu titlu de daune interese, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea reclamantei S.C. TOTALMED SRL privind acordarea cheltuielilor de judecată şi obligă pârâta la plata sumei de 814 lei reprezentând, în parte, taxa de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la sediul Judecătoriei Filiaşi. Pronunţată azi, 12 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 731/2019 din 12.11.2019Amână pronunţarea în cauză la data de 12.11.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 07.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2019Încuviinţează cererea de amânare a judecăţii formulată de reprezentantul convenţional al instituţiei pârâte în vederea observării precizărilor scrise comunicate de reclamantă. Amână judecarea cauzei la data de 07 noiembrie 2019, pentru când părţile, în condiţiile art. 229 alin. 1 C. proc. civ., au termen în cunoştinţă şi nu vor mai fi citate. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 octombrie 2019.
Incheiere de sedinta din 10.10.2019Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de părţi în susţinerea acţiunii respectiv, în apărare. Pune în vedere instituţiei pârâte să depună în original procesul verbal de recepţie şi certificatul de garanţie al aparatului medical achiziţionat de la unitatea reclamantă. Citează reclamanta cu solicitarea de a comunica modul de calcul al daunelor interese şi ce reprezintă procentul de 10, 50%. Amână judecarea cauzei la data de 03 octombrie 2019, pentru pârâtul, în condiţiile art. 229 alin. 1 C. proc. civ. , are termen în cunoştinţă şi nu va mai fi citat, urmând a fi citată reclamanta conform dispozitivului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2019.
Incheiere de sedinta din 12.09.2019