T********* S** L* I***** Ş* A******** S****
IntimatG**** S** L* C****** A** M***** P**
ApelantRespinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta G SRL, în contradictoriu cu intimata T SRL, societate în insolvenţă, reprezentantă prin administrator judiciar S SPRL şi, respectiv, societatea I şi A SPARL, împotriva sentin?ei civile nr. 1668/23.10.2018 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 749/1285/2017, pe care o menţine în integralitate. Obligă apelanta G SRL la plata în favoarea intimatei T SRL a sumei de 5.664,40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente etapei procesuale a apelului. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Cluj, sub sanc?iunea nulităţii. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 07.02.2020.
Hotarare 75/2020 din 07.02.2020Amână pronunţarea la data de 07.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 31.01.2020Amână cauza la data de 31.01.2020 în vederea studierii înscrisurilor depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 13.12.2019Amână cauza pentru data de 13.12.2019, în vederea administrării unor probe suplimentare.
Incheiere de sedinta din 22.11.2019Amâna cauza la data 22.11.2019, în vederea achitării taxei judiciare de timbru.
Incheiere de sedinta din 08.11.2019