M****** P*** C*******
InculpatÎn temeiul art. 348 alin. 2 raportat la art. 207, alin. 4, art.211 din Codul de procedură penală constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatul MPC prin încheierea din 24.06.2019 subzistă la această dată şi prin urmare menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul MPC, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj, prev. şi ped. de art.207 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen. şi art.41 alin.1 C.pen. raportat la art.43 alin.5 C.pen., pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 19.08.2019. În temeiul art. 215 alin. 1 şi alin. 2 Cod procedură penală stabileşte în sarcina inculpatului M****** P*** C******* respectarea următoarelor obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori va fi chemat; - să informeze de îndată Poliţia Municipiului Turda sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda cu privire la schimbarea locuinţei; - să se prezinte la Poliţia Municipiului Turda conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat, - să nu părăsească teritoriul României, - să nu se apropie de persoana vătămată MEM şi să nu comunice în nici un fel cu aceasta, - să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă, - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. Supravegherea respectării obligaţiilor care-i revin inculpatului MPC pe durata controlului judiciar, se va face de către Poliţia Municipiului Turda. În temeiul art. 215 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în cameră de consiliu în data de 19.08.2019.
Incheiere finala dezinvestire 706/2019 din 19.08.2019