D***** S****
InculpatÎn temeiul art. 227 alin.1 Cpp respinge propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia de luare a măsurii arestarii preventive fata de inculpatul D***** S****, ca neîntemeiată. In temeiul art. 227 alin. 2 C. proc. pen., rap. la art. 202 alin. 4 lit. b c.pr. pen., art. 211 si 215 C.proc. pen., dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpatul D***** S**** pe o durata de 60 de zile de la data de 02.04.2019 pana la data de 31.05.2019 inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, impune inculpatului D***** S**** respectarea următoarelor obligaţii: a) să se prezinte la organele de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa(Compartimentul Supraveghere Judiciară al oraşului Corabia) conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului D***** S**** să respecte următoarele obligaţii : a) să nu depăşească limita teritorială a oraşului Corabia, judeţul Olt, decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află cauza c) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; d) sa nu conduca nici un fel de vehicule. În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului D***** S****, la expirarea masurii retinerii dispusa prin Ordonanţa de reţinere emisă la data de 01.04.2019, în dosarul nr. 370/P/2019, a Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, dacă nu este reţinut sau arestat preventiv în altă cauză. Dispune emiterea adreselor prevăzute de art. 215 alin.5 Cod procedură penală. În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat si de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi 02.04.2019 ora 15,55.
Incheiere masuri preventive faza de UP 9/2019 din 02.04.2019