C******* M**** L**** O*****
ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** I***
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamanta COJOCARU (MIRON) LAURA ONDINA, CNP -, cu domiciliul în -în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI IAŞI, cu sediul în -. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac ce se depune sub sancţiunea nulităţii , la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 19.11.2020, în conformitate cu disp.art. 396 alin.2 cod procedură civilă, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei de judecată.
Hotarare 1708/2020 din 19.11.2020Amână pronunţarea la data de 19.11.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia instanţei prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2020Faţă de imposibilitatea constituirii completului de judecată, amână pronunţarea la data de 11.11.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia instanţei prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2020Amână pronunţarea la data de 28.10.2020, pentru când soluţia va fi pusă la dispoziţia instanţei prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2020Având în vedere lipsa de procedură cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, instanţa acordă termen la data de 14.10.2020, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 24.06.2020Conform art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, nr. 195/ 16.03.2020, constată suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă, judecata cauzei. Conform art. 42 al. 8 din Decret, după încetarea stării de urgenţă judecata cauzei va fi reluată din oficiu, iar în termen de 10 zile de la reluarea activităţii instanţa de judecată va fixa termen de judecată.
Având în vedere Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi din data de 04.02.2020 prin care s-a decis continuarea protestului pe perioadă nedeterminată în forma suspendării judecării cauzelor, cu excepţia cauzelor urgente, raportat la obiectul cauzei de faţă şi la faptul că soluţionarea acesteia nu reclamă urgenţa, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.04.2020.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020În temeiul art. 400 NCPC repune cauza pe rol cu termen la 05.02.2020 pentru când se vor cita părţile, pârâta DGASPC Iaşi să precizeze ce funcţie şi salarizare deţin actualmente angajatele Neagu Adina şi Grecu Gina Camelia, dacă la dosarul de personal al reclamantei se află depus actul de studii postliceale al reclamantei şi dacă în perioada decembrie 2006 - februarie 2019 a fost organizat la nivelul pârâtei vreun examen pentru promovare în funcţie în vederea valorificării studiilor postliceale la care reclamanta ar fi avut posibilitatea să se înscrie şi nu a participat. Pârâta DGASPC Iaşi va depune şi Statele de funcţii, doar pentru funcţia de educatoare (studii medii, postliceale şi superioare), astfel cum acestea erau în decembrie 2006 şi februarie 2019. Se va face adresă la Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi cu copie după Certificatul de Absolvire a Şcolii Postliceale Seria C, Nr. 0084620/95/13 iunie 2003 cu solicitarea de a ne preciza dacă acest act atestă calificarea postliceală în profesia de învăţător/educatoare Pronunţată în şedinţa publică din 04.12.2019 ?i pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere de sedinta din 04.12.2019Amână pronunţarea la 04.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2019Pentru a se cita CNCD în calitate de expert
Incheiere de sedinta din 25.09.2019În temeiul art. 411 alin. 1, pct. 2 C.pr.civ. suspendă judecata cererii formulate de reclamanta Cojocaru (Miron) Laura Ondina în contradictoriu cu pârâta Direc?ia generală de Asisten?ă Socială ?i Protec?ia Copilului Ia?i.
Incheiere suspendare din 29.05.2019