D***** H****** G******
InculpatM***** G******
Parte civilăI. În baza art. 343 alin. 1 Cod Penal, condamnă pe inculpatul DAUBEL HERBERT GUNTER, la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, respectiv dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, respectiv dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme. II. În baza art. 25 al. 1 lit. a din Legea 205/2004, condamnă pe inculpatul DAUBEL HERBERT GUNTER, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept. În baza art. 38 alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 4 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată, respectiv 1 lună şi 10 zile închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 1 an, 5 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei, conform art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune Braşov, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. art. 93 alin 2 Cod penal impune inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal cu aplic. art. 404 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Municipiului Făgăraş sau în cadrul Primăriei Comunei Voila. Atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 96 alin. 1 şi alin. 4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în situaţia în care, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. În baza art. 45 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, respectiv dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, conform art. 68 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 45 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. h Cod penal, respectiv dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, care se va executa în ipoteza în care pedeapsa principală devine executabilă În baza art. 19, art. 397 alin. 1 Cod de procedură penală raportat la art. 1349 şi art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă M***** G******, şi obligă inculpatul la plata către acesta a echivalentului în lei din data plăţii, a sumei de 1000 euro, cu titlu de daune materiale şi morale. În baza art. 112 al. 1 lit. b şi f Cod Penal, dispune confiscarea specială a armei de vânătoare marca Miroko, seria 2221262, calibru 12/12 şi a unui număr de 14 cartuşe calibru 12-67 mm, 22 de cartuşe calibru 12/70 mm şi 6 cartuşe de calibru 12 mm, aflate în Camera de corpuri delicte din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, conform procesului verbal seria AV nr. 0069581 din 24.05.2018. În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 450 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.12.2019.
Hotarare 335/2019 din 30.12.2019Amână pronunţarea la data de 30.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.12.2019Amână pronunţarea la data de 17.12.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 10.10.2019pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 05.09.2019pentru pregătirea apărării inculpatului.
Incheiere de sedinta din 13.06.2019