D**** A********* F*****
ContestatorC***** B******* P*** P*****
IntimatAdmite contesta?ia la executare formulată de contestatorul D**** A********* F***** în contradictoriu cu intimata Comuna Berzovia. Dispune anularea par?ială a Titlului executoriu nr.213/19.11.2019, cu privire la crean?ele fiscale aferente perioadei 2006-2011 inclusiv, în cuantum total de 5702 lei, precum ?i a tuturor actelor de executare efectuate în baza titlului executoriu contestat, cu privire la sumele în privin?a cărora a fost anulat par?ial titlul executoriu. Obligă intimata la plata către contestator a sumei de 500 lei cu reprezentând onorariu avoca?ial. Respinge cererea privind obligarea intimatei la plata taxei judiciare de timbru ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Re?i?a. Pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei la data de 01.04.2020.
Hotarare din 01.04.2020Amână pronunţarea soluţiei în prezenta cauză pentru data de 01.04.2020. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei la data de 18.03.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.03.2020Amână pronunţarea soluţiei în prezenta cauză pentru data de 18.03.2020. Pronunţată în şedinţă publică la data de 03.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2020