I******* D** C*******
PetentC******* N******** D* A*********** A I************** R****** S* - C****** D* S***** T****** R****** Ş* I********** – C******* P*** R***** L****
IntimatAdmite plângerea contraven?ională formulată de petentul I******* D** C*******, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. - CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE ŞI INFORMATICĂ-CESTRIN. Anulează procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria R19 nr. 0332505 din data de 11.06.2019 încheiat de intimată. Exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale în cuantum de 750 lei, aplicată prin procesul-verbal menţionat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sanc?iunea nulită?ii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, astăzi, data de 03.07.2020.
Hotarare 1753/2020 din 03.07.2020Amână pronuntarea la data de 03.07.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părtilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C.pr.civ.. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, astăzi, data de 25.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.06.2020Faţă de dispoziţiile art. 63 alin. 11 din Anexa nr. 1 - Decretul nr. 240 din data de 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, dispoziţiile Hotărârii nr. 20 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava din data de 22.04.2020 şi dispoziţiile art. 1 din Hotărârea nr. 17 din data de 06.04.2020 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Suceava, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.
În temeiul art. 255 coroborat cu art. 258 Cod procedură civilă, încuviinţează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, apreciind-o pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei. Se va cita petentul, cu menţiunea ca până la următorul termen de judecată să se prezinte în instanţă pentru a certifica pentru conformitate înscrisurile depuse în dovedire la dosarul cauzei sau să remită la dosar un duplicat al acestora, certificat pentru conformitate cu originalul. Emite adresă către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, cu comunicarea unei copii de pe fila 7 dosar, cu men?iunea de a comunica dacă, în registrul naţional de evidenţă auto, au fost efectuate menţiunile referitoare la transferul de proprietate de la petentul I******* D** C******* către numitul Stanescu Mihalache cu privire la vehiculul cu numărul de identificare WDB9036632R327187 ?i cu numărul de înmatriculare SV10WOL, respectiv să comunice pe numele cărei persoane figurează autoturismul men?ionat. Emite adresă către Primăria municipiului Suceava, cu men?iunea ca până la următorul termen de judecată, să ne comunice dacă petentul mai figurează înscris în evidenţele fiscale cu mijlocul de transport marca Mercedez Benz, cu numărul de identificare WDB9036632R327187 ?i cu numărul de înmatriculare SV10WOL, respectiv dacă contractul de vânzare din data de 30.12.2018 a fost înregistrat la institu?ie sub numărul 13016/07.03.2019 ?i data la care s-a dispus eventuala radiere din eviden?e. Pentru a se depune răspuns la cele solicitate, Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 30.04.2020, pentru când se va reitera procedura de citare cu petentul, intimata având termen în cunoştinţă, în conformitate cu disp. art. 229 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05.03.2020.
Incheiere de sedinta din 05.03.2020