O**** B***
InculpatÎn temeiul prevederilor art. 346 alin. 1 Cod Procedură Penală constată că Judecătoria Tg-Mureş este competentă din punct de vedere material şi teritorial în ceea ce priveşte judecarea prezentei cauze. În temeiul prevederilor art. 346 alin. 1 Cod Procedură Penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în ce priveşte dosarul penal nr. 6073/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Mureş, în care s-a emis Rechizitoriul din data 10.06.2019, privind pe inculpatul O B, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal şi părăsirea locului accidentului, prev. de art. 338 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul O**** B***, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri urmând a se stabili primul termen de judecată în şedinţă publică. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11 septembrie 2019.
Incheierefinalacamerapreliminara759/2019 din 11.09.2019