M**** D****
Apelant InculpatÎn temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul M**** D**** împotriva sentinţei penale nr. 660 din 04.10.2019, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 7594/314/2018. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, în rejudecare: Înlătură dispoziţiile de condamnare a inculpatului M**** D**** la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare sub aspectul infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin.1 C.pen, de condamnare la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, sub aspectul infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 C.pen, de contopire a pedepselor şi de aplicare a pedepsei rezultante de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, conform art. 38 alin. 2 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. b) C.pen., precum şi de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani cu obligaţiile aferente, conform art. 91 şi următoarele Cod penal. În baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte faţă de inculpatul M**** D**** pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6000 lei, reprezentând 120 zile-amendă a câte 50 lei ziua amendă, sub aspectul infracţiunii de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal raportat la art. 61 alin. 4 lit. c cod penal şi art. 76 alin. 1 Cod penal. În baza art. 396 alin. 4 Cod procedură penală raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte faţă de inculpatul M**** D****, cu aceleaşi date de stare civilă, pedeapsa de 8 luni închisoare, sub aspectul infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 Cod penal. În temeiul art. 38 Cod penal, constată că infracţiunile sunt concurente şi, în baza art. 39 alin. 1 lit. d Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatului M**** D**** pedeapsa de 8 luni închisoare la care adaugă pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6000 lei, reprezentând 120 zile-amendă a câte 50 lei ziua amendă. Conform art. 83 şi 84 Cod penal, amână aplicarea pedepsei rezultante de 8 luni închisoare şi 6000 lei amendă penală pe un termen de supraveghere de 2 ani ce curge de la data pronunţării prezentei decizii. Potrivit art. 85 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Conform art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)- e) se comunică Serviciului de probaţiune Suceava. Atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a amânării aplicării pedepsei prev. de art. 88 Cod penal (neexecutarea, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere impuse sau săvârşirea unei noi infracţiuni în cadrul termenului de supraveghere). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii (cu privire la cheltuielile judiciare către stat şi onorariu avocat oficiu). În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penala, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.01.2020.
Hotarare 90/2020 din 23.01.2020În baza art. 391 Cod procedură penală, amână deliberarea şi pronunţarea hotărârii la data de 23 ianuarie 2020. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2020