P*** F*****
ApelantM******* S***** M****
IntimatS* O**** T** S**
IntimatP****** N***
IntimatP****** I*****
IntimatRespinge cererea de apel formulată de apelantul P*** F***** împotriva sentinţei civile nr. 12354/17.11.2018 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 759/325/2017* în contradictoriu cu intimaţii MOLDOVAN ŞTEFAN MIHAI, S.C. O.J.C.V.L. S.R.L., P****** N***, P****** I*****, STATUL ROMÂN prin MUNICIPIUL TIMIŞOARA prin PRIMAR şi STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI TIMIŞOARA. Fără cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs, care se va depune la Tribunalul Timiş, în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în data de 12.06.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. civ. din 2010.
Hotarare 776/2019 din 12.06.2019Amâna pronunţarea la data de 12.06.2019, NC3-A, prin punerea minutei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.05.2019