H**** T****
Apelant ReclamantŞ***** H**********
Apelant PârâtŞ***** I**** N*******
Intimat PârâtAdmite apelul declarat de către apelantul H.T. împotriva încheierii de şedinţă pronunţată în data de 03.10.2018 în dosarul nr. 761/117/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o modifică în parte, în sensul că respinge ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Ş.I.N. Respinge apelul declarat de către apelantul H.T. împotriva sentinţei civile nr. 630/2019 pronunţată în data de 10.04.2019 în dosarul nr. 761/117/2018 al Tribunalului Specializat Cluj. Admite apelul declarat de către apelantul Ş.H.C. împotriva sentinţei civile nr. 630/2019 pronunţată în data de 10.04.2019 în dosarul nr. 761/117/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, pe care o anulează în tot şi, pe cale de consecinţă: Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Ş.H.C. Respinge ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul H.T. în contradictoriu cu pârâţii Ş.I.N. şi Ş.H.C. Obligă reclamantul la plata sumei de 6545 lei cheltuieli de judecată în favoarea pârâtului. Compensează cheltuielile de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru aferente apelurilor admise. Obligă intimatul H.T. la plata în favoarea apelantului Ş.H.C. a sumei de 3500 lei reprezentând onorariu avocaţial aferent fazei apelului. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată în şedinţa publică azi 25.11.2019.
Hotarare 696/2019 din 25.11.2019