I******* G* A****** M******
Apelant INCULPATÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpata Iezdimir Adriana Mariana împotriva sentinţei penale nr. 137 din 20.06.2019 pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş în dosarul nr. 762/210/2019. Desfiinţează în tot sentinţa atacată şi rejudecând: În baza art. 396 alin. 1, 4,10 C. proc. pen. raportat la art. 61 alin. 4 lit. b Cod penal şi art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 3.600 lei (treimiişasesute) amendă penală, echivalentul a 120 zile amendă (valoarea unei zile/amendă este de 30 lei) în sarcina inculpatei Iezdimir Adriana Mariana, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, prevăzută de art. 206 Cod penal. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatei ca pedeapsa complementară interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. n Cod penal, respectiv dreptul de a comunica verbal, personal sau telefonic ori prin intermediul reţelelor de socializare cu persoana vătămată Tuleu Anca Diana, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei decizii. În baza art. 83 alin. (1) Cod penal amână aplicarea pedepsei de 3.600 lei amendă pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei decizii. În baza art. 85 alin. (1) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpata Iezdimir Adriana Mariana trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În baza art. 404 alin. (3) C.pr.pen. atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 397 alin. 1 rap. la art. 19 şi art. 20 C.pr.pen., ia act că persoana vătămată Tuleau Anca Diana nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpata la 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat la prima instanţă. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 02.10.2019.
Hotarare 963/2019 din 02.10.2019În temeiul art. 391 alin. 1 C.pr.pen. stabileşte termen pentru pronunţarea la data de 2 octombrie 2019 . Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.10.2019