U** C***** T******* , P*** R****** A****** P****
PetentG**** I***
IntimatConstată perimată acţiunea, având ca obiect, înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 03.11.2020.
Hotarare 3195/2020 din 03.11.2020Suspendă cauza având ca obiect înlocuire cu muncă în folosul comunităţii, formulată de reclamanta UAT Comuna Trusesti în contradictoriu cu pârâtul G**** I***, pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite de către instanţă la data de 11.09.2019, în temei art. 242 Cod procedură civilă. Cu drept de recurs pe toată perioada suspendării, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 15.10.2019.
Incheiere suspendare din 15.10.2019Citarea intimatului instanţei, pe portalul instanţei de judecată şi la ultimul domiciliu cunoscut al celui astfel, citat. Desemnează curator pe doamna avocat Diaconescu Daniela , care va fi citată la dezbateri pentru reprezentarea intereselor intimatului citat prin publicitate. Stabileşte remuneraţia provizorie a curatorului la suma de 940 lei, conform Protocolului din 14.02.2019 privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor. Emiterea unei adrese către petentă pentru a face dovada achitării onorariului către curator şi citarea pârâtului într-un ziar de largă răspândire, sub sancţiunea suspendării cauzei, potrivit art.242 Cod procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 11.09.2019