Dosar 7634/296/2019/a1 din 26.06.2019

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7634/296/2019/a1
Data dosar:
26.06.2019
Instanta:
Judecătoria Satu Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.07.2019 la ora 9:00

    Complet: C1Pv
  • admite cererea

    În baza art. 346 alin. (1) C.proc.pen., constată că Judecătoria Satu Mare este competentă în soluţionarea prezentei cauze, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 437/P/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul FERENŢI VASILE. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul FERENŢI VASILE, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.1 C.pen. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 31 iulie 2019.

    Incheierefinalacamerapreliminara198/2019 din 31.07.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD