U** C***** B********* P*** R****** M**** S******
PetentR******* S****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta UAT Blândeşti, în contradictoriu cu intimatul, R******* S****. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicată petentului, R******* S****, în cuantum de 3500 lei în temeiul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria BT nr. 000176/29.12.2018, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii. Obligă intimatul să efectueze 300 de ore de activitate în folosul comunităţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Botoşani. Pronunţată prin punerea soluţiei, la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei azi, 11.09.2019.
Hotarare 3441/2019 din 11.09.2019