Dosar 7651/290/2019 din 10.12.2019

conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7651/290/2019
Data dosar:
10.12.2019
Instanta:
Judecătoria Reșița
Departament:
Civil - Penal
Obiect:
conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art.335 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 02.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C2 P
  • Condamnare

    I. În baza art. 396 alin. 1, alin. 2 C. pr. pen. rap la art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 C. pr.pen., condamnă pe inculpatul MILO? DANIEL, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. i C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 1 an şi 6 luni, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. i C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe durata executării pedepsei principale. II. În baza 396 alin. 1 şi alin. 2 C. pr.pen. raportat la art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art.374 alin. 4 rap la art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă pe inculpatul MILO? DANIEL, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. i C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 1 an şi 6 luni, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. i C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 38 alin. 1, alin. 2 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod pen., contopeşte pedepsele cu închisoarea şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă (1/3 din 1 an închisoare), inculpatul urmând a fi condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C. pen. rap. art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. i Cod pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 1 an şi 6 luni, după executarea pedepsei principale. În baza art. 45 alin. 5 rap la art. 45 alin. 3 lit. a şi art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. i C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen., obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Berzovia sau în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În baza art. 68 alin. 1 lit. b C. pen., executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 02.10.2020.

    Hotarare 254/2020 din 02.10.2020
  • Sedinta din data de 18.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C2 P
  • Amână pronunţarea

    În temeiul art. 391 alin. 2 C. pr. pen. deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 02.10.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.09.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.09.2020
  • Sedinta din data de 11.09.2020 la ora 09:00

    Complet: C6 P
  • Amână pronunţarea

    În baza art. 391 alin.(1) C.proc.pen., deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 18.09.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2020
  • Sedinta din data de 26.06.2020 la ora 13:35

    Complet: C6 P
  • Amână cauza

    Efectuare adresă.

    Incheiere de sedinta din 26.06.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD