L**** D****** Z** D**
InculpatÎNCHEIERE 11.12.2019 Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. În temeiul art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) Cod proc.pen., art. 223 alin. 2 Cod proc.pen., art. 226 Cod proc.pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului LUCAN DUMITRU, zis „Dan”, pe o durată de 30 de zile, de la data de 11.12.2019 până la data de 09.01.2020 inclusiv, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor, faptă prevăzută de art. 32 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 Cod penal. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă privind pe inculpatul LUCAN DUMITRU. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, Nastase Constantin, în cuantum de 313 lei, potrivit delegaţiei nr. 6506/ 11.12.2019, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Iaşi. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.12.2019, ora 15,02.
Incheiere masuri preventive faza de UP 248/2019 din 11.12.2019