R***** I****
InculpatN***** S***** G*******
Parte civilăÎn baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, respinge ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de inculpata R***** I****, cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. În baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 07.05.2019, emis în dosarul cu nr. 5738/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad prin care a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata R***** I****, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 193 alin. 2 din Codul penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei cu privire la inculpata R***** I****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la data comunicării. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 11.09.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara908/2019 din 11.09.2019Amână pronunţarea la data de 11.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2019