S**** O***** V*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin.1 C.proc.pen. rap. la art. 100 şi art. 55 ind. 1 din Lg. 254/2013, modificată prin Legea 169/2017 respinge ca fiind rămasă fără obiect propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul S**** O***** V*****, fost deţinut în Penitenciarul Satu Mare în executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 802/2019 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 Cod penal. În baza art. 272 al.1 Cod proc. penală dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 313 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Rusu Alexandra. În baza art. 275 al.3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 09 iulie 2019.
Hotarare 881/2019 din 09.07.2019