F******* P*** A****
InculpatI****** M*****
InculpatA************ R********** B******** D**** D****** T*****
Parte civilă1.În baza art. 396 alin. (2), (10) C. proc. pen. , rap. la art. 61 alin. (4) lit a) C.pen., condamnă inculpatul FRANGETI PAUL-AUREL – , la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 lei, echivalentul a 90 zile amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de un an , pentru săvârşirea la data de 26.11.2015 a infracţiunii de pescuitul comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie, faptă prev. şi ped. de art. 64 lit. a) din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Stabileşte că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 20 lei. Constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentinţă este concurentă cu infracţiunea prev. de art. 28 alin. 1 din Legea 191/2003 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2000 lei prin sentinţa penală nr. 237/24.05.2017 , pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul 8745/118/2016, definitivă prin decizia penală nr. 937/P/06.10.2017 a Curţii de Apel Constanţa. În baza art. 38 C.pen.-39 lit. c). C.pen. şi 45 alin. 3 lit a) C.pen. , contopeşte cele două pedepse cu amenda de 2000 lei , respectiv 1800 lei, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2000 lei la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 1800 lei, adică 600 lei amendă, urmând ca inculpatul să fie condamnat la pedeapsa rezultantă de 2600 lei amendă penală şi interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art. 40 alin. 3 C.pen., deduce din pedeapsa amenzii penale rezultante de 2600 lei, pedeapsa amenzii penale executate de 2000 lei, urmând ca inculpatul FRANGETI PAUL-AUREL să execute în final pedeapsa amenzii penale de 600 lei (echivalentul a 30 zile amendă) şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o durata de 1 an. Stabileşte că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 20 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 63 C.pen. şi asupra disp. art. 559 alin. 2 C.proc.pen.şi art. 560 C.proc.pen. , privind înlocuirea amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea -credinţă a pedepsei amenzii. 2. În baza art. 396 alin. (2), (10) C. proc. pen. , rap. la art. 61 alin. (4) lit a) C.pen., condamnă inculpatul I****** M***** – , la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 lei, echivalentul a 90 zile amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de un an , pentru săvârşirea la data de 26.11.2015 a infracţiunii de pescuitul comercial sau sportiv fară licenţă sau autorizaţie, faptă prev. şi ped. de art. 64 lit. a) din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Stabileşte că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 20 lei. În baza art. 396 alin. (2), (10) C. proc. pen. , rap. la art. 61 alin. (4) lit.a) C.pen., condamnă inculpatul I****** M***** , la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1800 lei, echivalentul a 90 zile amendă şi interzicerea dreptului de a pescui pe o durată de un an , pentru săvârşirea la data de 26.11.2015 a infracţiunii de producerea, importul, comercializarea, deţinerea saufolosirea la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor , vârşelor, vintirelor , precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial, faptă prev. şi ped. de art. 64 lit. i) din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura. Stabileşte că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 20 lei În baza art. 38-39 lit c). C.pen. şi 45 alin. 3 lit a) C.pen. , contopeşte cele două pedeapse cu amendă penală de câte 1800 lei , aplicându-se pedeapsa de 1800 lei amendă penală la care se adaugă un spor de o treime din cealălaltă pedeapsă de 1800 lei amendă penală, respectiv 600 lei urmând ca inculpatul I****** M***** să fie condamnat la pedeapsa de 2400 lei amendă penală (echivalentul a 120 zile amendă) şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o durata de 1 an. Stabileşte că suma corespunzătoare unei zile amendă este de 20 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 63 C.pen. şi asupra disp. art. 559 alin. 2 C.proc.pen.şi art. 560 C.proc.pen. , privind înlocuirea amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neexecutare cu rea -credinţă a pedepsei amenzii. 3.În baza art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. b), e), alin. 2 şi art. 66 alin. 2 din O.U.G. nr.23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, confiscă de la inculpaţi echivalentul bănesc în sumă de 500 lei a ambarcaţiunii tip Golf Major, fără marcaje exterioare , cu L=5,65m, l= 1,77m., h= 0,62 m., prevăzută şi propulsată de motor ataşabil marca Honda 30 C.p., a motorului, rezervorului de plastic cu furtun şi parp de alimentare , a celor două rame, confiscă cele 150 bucăţi de cârlige de mărime 7 pe aţă albă de relon lungă de 390 m., ridicate şi introduse la Camera de de Corpuri delicte din cadrul Gărzii de Coastă Constanţa-Serviciul Teritorial Tulcea, conform dovezii seria SB, nr. 16/03.11.2015, precum şi contravaloarea cantităţii de 24 kg. de peşte , conform N.R.C.D nr. 20/26.11.2015 emisă de SC AMOREL SRL Sulina, cu sediul în oraşul Sulina, str. Independenţei, nr. 130. 4.În baza art. 397 C.proc.pen, rap. la art. 1349 C.civ., admite acţiunea civilă formulată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi obligă în solidar inculpaţii la plata sumei de 260,85 lei, reprezentând prejudiciul cauzat fondului piscicol. 5.În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe fiecare dintre inculpaţi la plata a câte 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.07.2020.
Hotarare 961/2020 din 16.07.2020Stabileşte termen pentru pronunţare la data de 16.07.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2020REZOLUŢIE 22.04.2020 Având in vedere dispozi?iile din capitolul VII, art. 64, alin 5 din Decretul nr. 240/2020, emis de Preşedintele României, privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, conform cărora „ Procesele penale aflate în curs pe rolul instan?elor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură de cameră preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgen?ă, cu excep?ia...”, va constata suspendată de drept judecata prezentei cauze.
Incheiere suspendare din 22.04.2020pentru dezbaterile judiciare având în vedere Hotărârea Adunării Generale privind protestul magistratilor
Incheiere de sedinta din 26.02.2020