O********* A*****
InculpatÎn temeiul art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. condamnă inculpatul O********* A*****, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. 2 Cod Penal. În baza art. 67 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 (trei) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 65 alin. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei închisorii. Constată că infracţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea cu privire la care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 116/05.04.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3088/314/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 730/05.07.2017 a Curţii de Apel Suceava Constată că prin Sentinţa penală nr. 116/05.04.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3088/314/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 730/05.07.2017 a Curţii de Apel Suceava inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută şi sancţionată de art. 337 C.pen. cu aplic. art. 44 alin. 1 C.pen., iar în temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 alin. 1 C.pen. din 1969, a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 87 alin. 1 şi 86 alin. 2 din OUG 195/2002, prin Sentinţa penală nr. 8/16.01.2013 pronunţată în dosarul nr. 5842/314/2012 al Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 247/13.03.2013 a Curţii de Apel Suceava, în final stabilindu-se în sarcina inculpatului OBOROCENU ADRIAN o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare. În temeiul art. 38 alin. 1 Cod pen., art. 39 alin. 1 lit. b) Cod pen., contopeşte pedeapsa de 1 (unu) an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 116/05.04.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3088/314/2016, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 730/05.07.2017 a Curţii de Apel Suceava cu pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare aplicată în prezenta cauză şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) ani închisoare, la care adăugă un spor de 3 (trei) luni reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, pedeapsă finală fiind de 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 alin. 1 C.pen. din 1969, menţine revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 87 alin. 1 şi 86 alin. 2 din OUG 195/2002, prin Sentinţa penală nr. 8/16.01.2013 pronunţată în dosarul nr. 5842/314/2012 al Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 247/13.03.2013 a Curţii de Apel Suceava, care urmează a fi executată alături de pedeapsa de 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare aplicată prin prezenta, în final inculpatul OBOROCENU ADRIAN urmând să execute o pedeapsă de 2 (doi) ani 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. 1 şi alin. 3 lit. a) Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 45 alin. 5 C. pen. cu referire la art. 45 alin. 1 şi alin. 3 lit. a Cod pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen., anume dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii, arestării preventive şi a perioadei executate de la data de 05.07.2017 până la data 07.08.2018. În temeiul art. 45 alin. 4 deduce din pedeapsa complementară, perioada executată de la momentul la care a fost pus în libertate până la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul O********* A***** la plata către stat a sumei de 1800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 500 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2020.
Hotarare 899/2020 din 17.12.2020Stabileşte pronunţarea la data de 17.12.2020. Pronunţată în sedinţa din 09.12.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2020Stabileşte pronunţarea la data de 09.12.2020. Pronunţată în sedinţa din 08.12.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2020Stabileşte pronunţarea la data de 08.12.2020. Pronunţată în sedinţa din 24.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2020Stabileste pronuntarea la data de 24.11.2020. Pronuntata in sedinta din 09.11.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2020Citarea martorului din lucrări Gafiţescu Dumitru Florian cu mandat de aducere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 14.09.2020, ora 08:30, completul C3, sala 206, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 25.05.2020.
Incheiere de sedinta din 25.05.2020În baza art. 43 alin.2 din Decretul nr.195/2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial nr.212/16.03.2020, şi având în vedere prev. art. 1 pct. 10 din Hotărârea nr. 14 din data de 18.03.2020 a Colegiului Curţii de Apel Suceava, constată suspendată de drept cauza nr. 7744/314/2019 privind inculpatul O********* A*****, trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvâr?irea infrac?iunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea de?inerii permisului de conducere de către o persoană... căreia i-a fost suspendat dreptul de conducere...” prev. de art. 335 alin. 2 din codul penal, pe durata stării de urgenţă. Pronun?ată în ?edin?a publică, astăzi, 06.04.2020
Incheiere suspendare din 06.04.2020Citarea martorilor din lucrări Gafiţescu Dumitru Florian şi Macoveni Marian Nicuşor. Încuviinţează proba cu înscrisul constând într-o adresă emisă de IPJ Botoşani – Serviciul Rutiere, solicitată de inculpat. Respinge proba cu audierea martorului Anton Liviu Marian, solicitată de inculpat. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 09.03.2020, ora 08:30, completul C3, sala 206, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 27.01.2020.
Incheiere de sedinta din 27.01.2020Admite cererea de amânare a cauzei. Pune în vedere inculpatului că este singurul termen de judecată acordat în vederea angajării unui apărător ales. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 27.01.2019, ora 08:30, completul C3, sala 206, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 25.11.2019.
Incheiere de sedinta din 25.11.2019