P****** M******
InculpatDISPUNE Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpata P****** M******, în prezent aflată în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Iaşi, cunoscută cu antecedente penale, cercetată în dosarul nr.286D/P/2018 al DIICOT-S.T.Iaşi pentru săvârşirea infracţiunii de „contrabandă”, faptă prevăzută de art. 270 alin. 3 raportat la art. 274 din Legea 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi art.41 alin.1 Cod penal, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cu cea a controlului judiciar. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpata P****** M****** să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 20.12.2019.
Incheiere masuri preventive faza de UP 261/2019 din 20.12.2019Stabileşte pronuntarea la data de 20.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.12.2019