A******** N******** A C****** D* C****** A** S*********** D** R*********** A** F***** C*******
Recurent ReclamantB******* P*********** "******* P*** S*** D********* & A********
Recurent PârâtU******* A************ T********** A M*********** O*****
Intimat PârâtS******** F***** O******** O*****
Intimat PârâtDec.244 Admite recursurile. Casează în parte decizia civilă nr. 626/A de la 24 Septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi. Trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamanta Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România şi pârâta Biserica Penticostală Tabor împotriva încheierii din data de 13.09.2017 a Judecătoriei Orşova în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere reconvenţională având ca obiect despăgubiri şi drept de retenţie formulat în contradictoriu cu reclamanta. Menţine dispoziţiile deciziei în ceea ce priveşte soluţionarea capătului de cerere reconvenţională având ca obiect acordarea de dobânzi şi penalităţi formulat în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Orşova şi ANAF-DGRFP Craiova - S******** F***** O******** O*****. Decizie definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 244/2020 din 04.06.2020Încheiere Amână pronunţarea la data de 4 iunie 2020, ora 10:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.05.2020Încheiere Încuviinţează cererile de amânare formulate de recurenţi. Dispune citarea recurentei Biserica Penticostală "Tabor", cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 5467 lei aferentă pretenţiilor acordate la instanţa de fond, conform art. 2 din OUG 80/2013, suma de 2751 lei aferentă cererii de apel şi suma de 3221 lei aferentă cererii de recurs. Prorogă pentru termenul următor excepţia tardivităţii recursului, invocată prin întâmpinare de recurenta-petentă Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România. Se comunică către recurenta Biserica Penticostală "Tabor” întâmpinarea formulată de recurenta-petentă Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România.
Incheiere de sedinta din 05.03.2020Încheiere Având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Craiova Nr.1/21.01.2020 prin care s-a hotărât adoptarea unei forme de protest prin suspendarea activităţii începând cu data de 27.01.2020, în sensul acordării de termene în dosare, fără luarea altor măsuri, cu excepţia cauzelor urgente, în privinţa calificării acestora fiind minuta Secţiei I Civile din data de 22.01.2020, urmează a se amâna judecarea prezentei cauze, întrucât aceasta nu face parte din categoria cauzelor urgente.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020