B**** N* F***** P******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi alin. 2 C. pr.pen. raportat la art. 336 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 374 alin. 4 raportat la art. 396 alin. 10 C. pr.pen., condamnă pe inculpatul BĂBAN FLORIN PETRICĂ, la pedeapsa de 1 (un) an ?i 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e. În baza art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. i C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pe o durată de 1 an ?i 6 luni, după executarea pedepsei principale. În baza art. 65 alin. 1 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a, lit. b, lit. i C. pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 1 (un) an ?i 8 (opt) luni închisoare sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod pen. În baza art. 93 alin. 1 C. pen., obligă inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de proba?iune sau organizate în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Re?i?a sau în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin, pe o perioadă de 70 de zile. În baza art. 68 alin. 1 lit. b C. pen., executarea pedepselor complementare începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art. 91 alin. 4 C. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 12.11.2020.
Hotarare 292/2020 din 12.11.2020Având în vedere că, doamna judecător Lozici Daniela Minda, titular al completului de judecată, se află în concediu medical, pentru respectarea principiului continuităţii completului de judecată amână pronunţarea pentru data de 12.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2020În baza art. 391 alin.(1) C.proc.pen., deliberarea şi pronunţarea vor avea loc la data de 29.10.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2020Pentru îndeplinirea procedurii de citare.
Incheiere de sedinta din 11.09.2020Citare inculpat cu mandat de aducere. Efectuare adrese.
Incheiere de sedinta din 26.06.2020