P******** D* P* L**** C***** D* A*** P******
PetentG**** M***** A********
Intimat PERSOANĂ SOLICITATĂÎn baza art. 109 raportat la art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, admite cererea privind executarea mandatului european de arestare emis la 13.08.2019 de către autorităţile judiciare din Spania, respectiv de Judecătoria de Primă Instanţă şi Instrucţie nr. 1 din Ejea de Los Caballeros, în dosarul Diligencias Previas nr. 250/2016 (Procedura preliminară nr.250/2016), privind persoana solicitată Ghiţă Mircea-Alexandru, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş. Ia act că persoana solicitată Ghiţă Mircea-Alexandru este de acord să fie predată către autorităţile judiciare din Spania, conform mandatului european de arestare emis de acestea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participare la un grup infracţional organizat şi spălare de bani, prevăzute de art. 301 şi art. 302.1 din Codul penal spaniol, infracţiuni incriminate şi în legislaţia penală română în art. 367 Cod penal (participarea la un grup infracţional organizat) şi art. 29 din Legea nr. 656/2002 (spălarea de bani). Autorizează predarea persoanei solicitate Ghiţă Mircea-Alexandru către autoritatea judiciară din Spania, conform art. 113 din Legea nr. 302/2004 republicată şi sub condiţia ca, în cazul în care se va pronunţa o pedeapsă privativă de libertate, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea acesteia. Constată că persoana solicitată Ghiţă Mircea-Alexandru nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii prevăzută de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, comb. cu art. 27 paragraful 2 din Decizia-Cadru nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene. Constată că în cursul procedurii de executare a prezentului mandat european de arestare, conform art. 101 din Legea nr.302/2004 republicată, persoana solicitată Ghiţă Mircea-Alexandru a fost reţinută în baza Ordonanţei nr. 4230/II/5/2019 emisă la data de 19.09.2019 de P******** D* P* L**** C***** D* A*** P****** pentru 24 de ore, începând cu data de 19.09.2019, ora 20:00 până la data de 20.09.2019, ora 20:00. Conform art. 104 alin. 6 şi 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune arestarea persoanei solicitate Ghiţă Mircea-Alexandru, în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 20 septembrie 2019 până la data de 19 octombrie 2019, inclusiv, şi predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă cu respectarea termenelor de predare prev. de art. 104 alin. 10 şi art. 113 din aceeaşi lege. În baza art. 104 alin. 13 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate Ghiţă Mircea-Alexandru către autoritatea judiciară din Spania. Prezenta hotărâre se notifică persoanei solicitate, autorităţii judiciare din Spania, Centrului de Cooperare Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române - Biroul Sirene, Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală, Centrului de Reţinere şi Arestare preventivă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 1012 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Argeş şi va rămâne în sarcina statului. Definitivă şi executorie conform art. 110 alin. 2 din Legea nr. 302/2004 republicată. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 septembrie2019, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 81/2019 din 20.09.2019