S****** P****
Apelant InculpatB*** G*******
Intimat InculpatB*** R*****
Intimat InculpatI. Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 13/29 ianuarie 2019 a Tribunalului Braşov, pe care o desfiinţează în ce priveşte individualizarea judiciară a tratamentului penal pentru inculpatul B*** G******* şi rejudecând în aceste limite: Înlătură aplicarea art. 83 C. pen. faţă de inculpatul B*** G******* privind amânarea aplicării pedepsei stabilite de 1 an închisoare. În baza art. 335 alin. 1 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere condamnă pe inculpatul B*** G******* (cu datele prevăzute de art. 107 alin. 1 C. pr. pen.) la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse pe un termen de supraveghere de 4 ani. În baza art. 93 C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune; c. să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b C. pen. obligă inculpatul să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 C. pen. obligă inculpatul să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Şcoala Gimnazială Crizbav sau la Direcţia de Servicii Sociale Braşov. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea credinţă, a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse ori în cazul comiterii de noi infracţiuni. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. II. Respinge apelul declarat de inculpatul S****** P**** împotriva aceleiaşi hotărâri. Obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, restul acestora rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 decembrie 2019.
Hotarare 975/2019 din 20.12.2019amână pronun?area la data de 20.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2019amână pronunţarea la data de 18 decembrie 2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.12.2019amână pronunţarea la data de 03.12.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2019amână pronunţarea la data de 20.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2019amână pronunţarea la data de 05.11.2019
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2019stabileşte termen pentru pronunţare la data de 22.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2019în vederea continuării cercetării judecătoreşti, acordă termen la data de 08.10.2019, sala 201, ora 10:00
Incheiere de sedinta din 10.09.2019în vederea audierii martorilor citaţi, acoră termen la data de 10.09.2019, sala 201, ora 10:00
Incheiere de sedinta din 11.06.2019în vederea continuării cercetării judecătoreşti, acordă termen la data de 11.06.2019, sala 201, ora 10:00
Incheiere de sedinta din 14.05.2019faţă de cererea de amânare formulată în vederea angajării unui apărător ales acordă termen la data de 14.05.2019, sala 201, ora 09:00
Incheiere de sedinta din 09.04.2019