S* A***** S*
CreditorU** C***** V*******
DebitorAdmite cererea cu modificarea ulterioară privind emiterea ordonanţei de plată formulată de creditorul SOCIETATEA ACOMIN SA, în contradictoriu cu debitorul U** C***** V******* Ordonă debitorului să plătească creditorului suma de 8.897,07 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi în continuare până la data plăţii efective, în termen de 30 de zile de la comunicarea ordonanţei de plată. Obligă debitorul să plătească creditorului suma de 200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie. Cu drept de cerere în anulare la Tribunalul Vâlcea, în termen de 10 zile de la înmânarea ori comunicarea ordonanţei de plată. Pronunţată în prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 04.07.2019.
Hotarare 973/2019 din 04.07.2019Amână pronunţarea la data de 04 iulie 2019, asupra cauzei,pentru a da posibilitate părţilor, să depună concluzii scrise. În conformitate cu dispoziţiile art. 396 alin. (2) CPC stabileşte ca punerea soluţiei la dispoziţia părţilor să se facă prin mijlocirea grefei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2019Acordă termen de judecată la data de 20 iunie 2019, pentru a se observa de către debitoare cererea de modificare a cererii de chemare în judecată
Incheiere de sedinta din 23.05.2019