R******* R****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, constată legalitatea: i) sesizării instanţei cu Rechizitoriul din data de 29.11.2019, întocmit în dosarul nr. 1868/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa, privind pe inculpatul R******* R****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului prev. de art. 336 al. 1 Cod penal.; ii) administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R******* R****, urmând ca termenul de judecată să fie stabilit după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 20.01.2019.
Incheierefinalacamerapreliminara din 20.01.2020