V***** M****
Contestator CondamnatÎn baza art. 425 ind. 1 alin. 1 şi alin. 7 pct. 2 lit. a raportat la disp. art. 587 alin. 3 din C.p.p., Admite contestaţia formulată de condamnatul Vîlcan Mirel, împotriva sentinţei penale nr. 66/15.01.2019, pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 78/225/2019. Desfiinţează parţial sentinţa atacată şi rejudecând : Admite propunerea de liberare condiţionată privind pe condamnatul Vîlcan Mirel. Dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat, Vîlcan Mirel din executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 529/2017, pronunţată de Judecătoria Băileşti. Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului condamnat, Vîlcan Mirel de sub puterea mandatului nr.622/2017/2018, emis de Judecătoria Băileşti dacă nu este privat de libertate în altă cauză. Menţine dispoziţiile instanţei de fond în ceea ce priveşte onorariul apărătorului din oficiu. În baza art. 275 al. 3 C.p.p., Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p., Suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, avocat Ilie Ana Maria, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 22.02.2019, la sediul Tribunalului Mehedinţi.
Hotarare 110/2019 din 22.02.2019