L******* M****
InculpatP******** D* P* L**** J********** F******
IntimatÎn baza art. 342 C.P.P. şi art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, Constată ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de lege cu privire la competenţa organelor judiciare. Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 462/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi din data de 11.02.2019 pronunţat în dosarul de cercetare penală numărul 485/P/2018 prin care a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul L******* M****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. art.335 alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 113 alin.3 din Codul penal. În baza art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, În dosarul de cercetare penală numărul 485/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de cercetare penală. Dispune începerea judecăţii cauzei înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi, sub numărul 794/230/2019 privind pe inculpatul Leoveanu Mihai. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicarea încheierii conform art. 347 alin. 1 C.p.p. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu de la data de 11 iulie 2019.
Incheiere finala dezinvestire din 11.07.2019