U******* A************ T********** C*** D*** E******
ReclamantH**** V***** T*****
PârâtAdmite sesizarea formulată de reclamanta Primăria comunei Duda-Epureni, judeţul Vaslui, reprezentată prin primar, în contradictoriu cu pârâtul HINCU VIOREL-TRAIAN, Dispune înlocuirea amenzilor contravenţionale aplicate pârâtului prin: - procesul-verbal seria PDBY, nr. 036534/10.03.2015, încheiat de IPJ Dâmbovi?a - Poli?ia Găe?ti; - procesul-verbal seria PA, nr. 2220252/22.07.2014, încheiat de IPJ Călăraşi - Post Poli?ie Fundeni, cu 19 ore muncă în folosul comunităţii. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat al Primăriei comunei Duda-Epureni, jud. Vaslui. Contravenientul se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Dispune emiterea unui mandat conform prezentei sentinţe. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul formulării apelului, cererea trebuie depusă la Judecătoria Huşi. Câte o copie de pe dispozitivul hotărârii, însoţită de mandatul de executare, se comunică primarului comunei Duda-Epureni, jud. Vaslui, Poliţiei Duda-Epureni, precum şi contravenientului. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.05.2019.
Hotarare 559/2019 din 27.05.2019