S* M***** S**
IntimatS****** V******
ApelantRespinge apelul principal formulat de apelanta S****** V****** împotriva sentinţei civile nr. 9185/21.08.2019, pe care o păstrează. Admite excepţia inadmisibilităţii apelului indicent. Respine ca fiind inadmisibil apelul incident formulat de intimatul S* M***** S**. Definitivă. Pronunţată astăzi, 24 septembrie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1644/2020 din 24.09.2020Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 24.09.2020, pentru când soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2020Conform art. 42 alin. 6 din Decretul Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, nr. 195/ 16.03.2020, constată suspendată de drept, pe durata stării de urgenţă, judecata cauzei. Conform art. 42 al. 8 din Decret, după încetarea stării de urgenţă judecata cauzei va fi reluată din oficiu, iar în termen de 10 zile de la reluarea activităţii instanţa de judecată va fixa termen de judecată.
Având în vedere Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi din data de 04.02.2020 prin care s-a decis continuarea protestului pe perioadă nedeterminată în forma suspendării judecării cauzelor, cu excepţia cauzelor urgente, raportat la obiectul cauzei de faţă şi la faptul că soluţionarea acesteia nu reclamă urgenţa, instan?a acorda un nou termen;
Incheiere de sedinta din 18.02.2020