R** (******* S***** A*******
ReclamantJ***** (******* M****** V******
PârâtC***** S****** S*****
PârâtC**** (********* M*******
PârâtS******* A********
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta R.(fostă C. ) S.A.în contradictoriu cu pârâţii J.(C.) M.V., C.S.S., S.A., C.(S.) M., S. T., C.(V.) D.M., K.(M.) A.F., K.F.C., K.A., G.(C.) P.şi S.E., citată prin publicitate, prin curator special av. S.A.; Dispune ieşirea din indiviziune a reclamantei faţă pârâţii de rd. 1-10, potrivit înţelegerii dintre aceştia, cu privire la imobilele teren arabil, extravilan, situat în localitatea Jelna, în suprafaţă de 1634mp, identificat în tarla 16/1 parcela 137 şi teren arabil, intravilan, situat în localitatea Jelna, în suprafaţă de 2911mp, identificat în tarla 92, parcela 874, ambele înscrise în Titlul de proprietate nr. 39806/18.05.2000 eliberat de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa Năsăud, în sensul că le atribuie în întregime reclamantei;Ia act de faptul că pârâţii nu au solicitat obligarea reclamantei la plata de sulte compensatorii;Dispune întabularea reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 2911mp, identificat în tarla 92, parcela 874, înscris în CF 29057 Budacu de Jos (CF 323 vechi), nr. top. 1384, conform documentaţiei întocmite de expert tehnic P.L.D., f. 162-172, recepţionată de O.C.P.I. Bistriţa Năsăud prin procesul verbal nr. 44/27.01.2021, cu actualizarea suprafeţei din cartea funciară, la suprafaţa reală şi corectura în tabelul de mişcare parcelară, în sensul menţionării suprafeţei din cf. ca fiind 278mp, în loc de 277mp şi a proprietarului tabular, ca fiind S.E.şi nu, S.E.şi S. M., cu drept de uzufruct viager;Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul S.M., citat prin publicitate, prin curator special av. S. A., ca neîntemeiată.Fără cheltuieli de judecată.Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Bistriţa.Pronunţată azi, 11.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2032/2021 din 11.11.2021a.p la 11.11.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.10.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 15.09.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 26.05.2021termen la cerere
Incheiere de sedinta din 17.03.2021administrare probe
Incheiere de sedinta din 09.12.2020întocmire documetnaţie tehnică topo extrajudiciară
Incheiere de sedinta din 07.10.2020administrare probe
Incheiere de sedinta din 22.07.2020Suspendat de drept în baza art. 42 alin. 6 din Decretul 195/16.03.2020
administrare probe
Incheiere de sedinta din 12.02.2020administrare probe
Incheiere de sedinta din 04.12.2019