A******** D* P********** M********* 1**
ReclamantB*** C*******
PârâtAdmite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ASOCIATIA DE PROPRIETARI MILCOVULUI 169, CIF , cu sediul în , cu sediul procesual ales în, în contradictoriu cu pârâta B*** C*******, CNP , domiciliată în Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 1893 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor comune de întretinere aferente perioadei ianuarie 2018 - ianuarie 2019. Obligă pârâta să plătească reclamantei penalităti de întârziere în cuantum de 0,2%/zi de întârziere, calculate după o perioadă de 30 de zile de la termenul scadent pentru plată, asupra fiecărei sume lunare datorate de pârâtă, până la data plătii efective si integrale, fără ca suma penalizărilor să poată depăsi suma la care s-au aplicat. Respinge în rest capătul de cerere având ca obiect plata penalitătilor de întârziere ca neîntemeiat. Obligă pârâta să-i plătească reclamantei suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocatial. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Oradea, sub sanctiunea nulitătii. Pronuntată prin punerea solutiei la dispozitia părtilor, prin mijlocirea grefei instantei, azi, 18 noiembrie 2019.
Hotarare 6351/2019 din 18.11.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronuntarea hotărârii la data de 18.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.11.2019Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronuntarea hotărârii pentru data de 14.11.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2019În vederea emiterii unei adrese către Primăria Municipiului Oradea pentru a comunica un certificat fiscal din care să rezulte proprietarul imobilului în cauză.
Incheiere de sedinta din 27.09.2019