Dosar 801/314/2019 din 30.01.2019

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 801/314/2019
Data dosar:
30.01.2019
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.09.2022 la ora 11:00

    Complet: C9
  • Constată perimată cererea

    Admite excepţia de perimare, invocată din oficiu. Constată perimată acţiunea având ca obiect „contestaţie la executare” formulată de reclamantul S******** D******* în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală de fond funciar Dărmăneşti, Comisia Judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor Suceava, W***** E*** şi R***** A**,. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 15.09.2022.

    Hotarare 3175/2022 din 15.09.2022
  • Sedinta din data de 27.05.2021 la ora 8:30

    Complet: C9
  • 242 NCPC/155-1 CPC

    În baza art. 242 alin. (1) C. pr.civ., dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiei de a face dovada calităţii de proprietari a pârâ?ilor. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, data de 27.05.2021.

    Incheiere suspendare din 27.05.2021
  • Sedinta din data de 18.02.2021 la ora 8:30

    Complet: C9
  • Amână cauza

    Se introduce în cauză în calitate de pârât Rotaru Daniela Carmen ce se va cita cu un exemplar de pe cererea de introducere a acesteia în cauză în calitate de pârât, cu men?iunea de a formula întâmpinare şi toate înscrisurile pe care le consideră necesare, sub sanc?iunea prevăzută de art.208 Cod procedură civilă, până la următorul termen de judecată. Pune în vedere reclamantului ca în termen de 5 zile să depună la dosar un exemplar de pe cererea de chemare în judecată, în vedere comunicării către pârâta Rotaru Damiela Carmen. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să facă demersurile necesare pentru a indica numele pârâţilor cu care înţelege să se judece în contradictoriu şi să depună actele de stare civilă ale acestora. Pune în vedere reclamantului , prin apărător, să facă demersurile necesare pentru aflarea moştenitorilor def. W***** E***, sub sanc?iunea suspendării judecă?ii prevăzută de art. 242 alin. (1) Cod procedură civilă. Prorogă dezbaterea competenţei instanţei de judecată, precum şi cererile în probaţiune formulate pentru următorul termen de judecată. La solicitarea apărătorului reclamantului, amână judecarea cauzei la data de 27.05.2021 completul C 9, sala 104, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.02.2021.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2021
  • Sedinta din data de 19.11.2020 la ora 8:30

    Complet: C9
  • Amână cauza

    Pune în vedere reclamantului , prin apărător, să facă demersurile necesare pentru aflarea moştenitorilor numiţilor R***** A** şi W***** E***. Prorogă dezbaterea competenţei instanţei de judecată, precum şi cererile în probaţiune formulate pentru următorul termen de judecată. Se va dispune verificarea pârâţilor R***** A** şi W***** E*** de către grefierul delegat în acest sens al Judecătoriei Suceava, în baza de date a D.E.P.A.B.D. Suceava, în sensul de a indica numele soţului şi a copiilor acestora. Amână judecarea cauzei la data de 18.02.2021, completul C 9, sala 104, pentru când se vor cita părţile ce nu au termen în cunoştinţă . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.11.2020.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2020
  • Sedinta din data de 24.09.2020 la ora 8:30

    Complet: C9
  • Repus pe rol

    Repune cauza pe rol. Fixează termenul de judecată la data de 19.11.2020, sala 104, ora 08.30, complet C9, cu citarea părţilor. Cu drept la calea de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia par?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, data de 24.09.2020.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD