M***** F*****
Intimat Persoană condamnatăTermen preschimbat pentru data de 15.11.2019
Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cu privire la transferul persoanei condamnate M***** F*****. În temeiul art.166 alin. 6 lit.a raportat la art. 167 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a fost modificată ?i completată, dispune recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei nr. 9201/17 pronunţată de Tribunalul Penal din Roma, Italia, confirmată prin decizia din data de 27.03.2018 a Curţii de Apel din Roma, rămasă definitivă la data de 10.09.2018, prin care persoana transferabilă M***** F***** a fost condamnat la o pedeapsă totală de 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infrac?iunii de „tentativă de omor voluntar” prevăzută de art. 110, 56 şi 576 Cod Penal Italian ce îşi găseşte corespondent în art. 32 Cod penal român raportat la art. 188 alin. 1 Cod Penal român. Dispune transferarea persoanei condamnate M***** F***** într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei totale de 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare, la care a fost condamnată prin sentinţa nr. 9201/17 pronunţată de Tribunalul Penal din Roma, Italia, confirmată prin decizia din data de 27.03.2018 a Curţii de Apel din Roma, rămasă definitivă la data de 10.09.2018. Deduce din pedeapsa totală de 6 (şase) ani şi 8 (opt) luni închisoare, perioada executată efectiv de persoana condamnată M***** F***** de 851 zile precum şi perioada executată de la data de 18.03.2019, la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, din care onorariul apărătorului din oficiu, avocat Bejan Rareş, în cuantum de 964 lei conform delegaţiei nr. 2982/13.11.2019, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.11.2019.
Hotarare 139/2019 din 15.11.2019