V**** S******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul VS, la: - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, - pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de art. 334 alin. 1 Cod penal, totul cu aplicare art. 38 alin. 2 Cod penal. În baza art. 38 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate, aplicând pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare. În temeiul prevederilor art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare, pentru un termen de 2 ani, termen de supraveghere stabilit potrivit art. 92 alin. 1 şi alin. 2 Cod penal. În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj, la datele fixate de acesta; b) sa primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii si documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului obligaţia să urmeze un program special de intervenţie pentru conştientizarea consecinţelor comportamentului infracţional, derulat de către serviciul de probaţiune sau sub coordonarea acestuia. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal obligă pe inculpat ca pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 30 de zile în cadrul Primăriei Municipiului Turda ori în cadrul Primăriei Municipiului Câmpia Turzii. În temeiul art. 404 alin. 2 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 272, art. 275 alin. 6 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondul special al Ministerului Justiţiei, după cum urmează: suma de 868 de lei pentru av. Nagy Gabriel Sebastian. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (140 de lei în cursul urmăririi penale şi 100 de lei în cursul judecăţii). Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 21 iulie 2020.
Hotarare 235/2020 din 21.07.2020A.P. 21.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2020A.P. 6.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.07.2020A.P. 3.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.07.2020Conform dispoziţiilor art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, deliberarea şi pronunţarea hotărârii va avea loc in data de 1.07.2020.
Incheiere de sedinta din 22.06.2020