I***** D*** F****** A* (***** I***** J******* D*** F****** A**
ReclamantG*** D****** B*****
PârâtAdmite sesizarea făcută de către reclamanta cu privire la îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Sentinţei civile nr. 5403 din data de 09.10.2019 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 8061/180/2019, urmând a se modifica dispozitivul hotărârii în sensul că se va reţine în mod corect că cererea de valoare redusă a fost admisă în parte în contradictoriu cu pârâtul B G D, nu cu pârâtul B G D, cum în mod greşit s-a consemnat. Despre îndreptarea erorii se face menţiune la sfârşitul ambelor exemplare originale ale hotărârii. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Bacău. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instan?ei, astăzi, 22.06.2021.
Incheiere indreptare eroare materiala din 22.06.2021Admite în parte ac?iunea având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 297,64 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de telecomunica?ii, la care se adaugă suma de 49,17 lei, reprezentând penalită?i de întârziere. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Respinge în rest cererea de valoare redusă ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Bacău. Pronun?ată în data de 09.10.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Hotarare 5403/2019 din 09.10.2019Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 09.10.2019. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronun?ată în data de 25.09.2019, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.09.2019Amână pronun?area la data de 25.09.2019. Pronun?area hotărârii se va face prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12.09.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2019