S****** T****
ReclamantS* M** E** T**** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul S.T.(cu CNP şi cu domiciliul şi domiciliul ales) în contradictoriu cu pârâta M&T Elf Trans S.R.L. (cu datele de identificare şi cu sediul ales). Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei nete de 26.962 lei, cu titlu de drepturi salariale cuvenite pentru perioada mai 2016 – septembrie 2018. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantului a echivalentului în lei al sumei de 19.695 euro, la cursul B.N.R. de la data plăţii, suma reprezentând diurnă restantă cuvenită pentru perioada iunie 2016 – iunie 2017. La sumele nete mai sus arătate se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu data scadenţei lunare a fiecărui drept bănesc şi până la data plăţii efective a debitului. Respinge restul pretenţiilor reclamantului ca neîntemeiate. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mure?. Pronunţată azi, 24 februarie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 136/2020 din 24.02.2020Amana pronuntarea in cauza la data de 24 februarie 2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.02.2020Termen acordat pentru administrarea probelor incuviintate
Incheiere de sedinta din 14.01.2020-amanarea cauzei pentru studiul actelor depuse.
Incheiere de sedinta din 19.11.2019Termen acordat pentru a se solicita reclamantului să depună încă un exemplar al înscrisurilor înaintate, pentru a fi comunicate pârâtei şi pentru a se reveni cu adresă către pârâtă
Incheiere de sedinta din 22.10.2019Termen acordat pentru administrarea probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 12.09.2019