R*** V*****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtRespinge apelul, ca nefondat. Obligă apelanta la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 77/2020 din 14.01.2020Pentru suplimentarea probatoriului, amână judecarea cauzei la 14 ianuarie 2020. Pune în vedere intimatului-reclamant, prin apărător, să facă demersuri pe lângă S.C.Termo Calor Confort S.A., pentru a obţine înscrisuri din care să rezulte dacă s-a achitat contribuţia de asigurări sociale datorată de angajator pentru toate sumele reprezentând venituri brute evidenţiate în adeverinţa nr.559 din 31.01.2019 sau au existat sume excluse de la plata acestor contribuţii, situaţie în care urmează a se preciza care erau aceste sume şi ce reprezentau. În situaţia în care în arhiva Societăţii Termo Calor Confort S.A. nu există înscrisuri pe baza cărora să se poată răspunde acestei solicitări, urmează a se depune un înscris din care să rezulte din ce erau compuse aceste venituri brute lunare, defalcat pe fiecare lună din perioada vizată de adeverinţă. În baza dispoziţiilor art.229 alin.1 din Codul de procedură civilă, părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 05 noiembrie 2019, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 05.11.2019