Z****** N*** A*****
InculpatÎn temeiul art. 335 alin. 1 NCP, cu aplic. art. 374 alin. 4 Cpp şi art. 396 alin. 10 Cpp, condamnă pe inculpatul Zbranca Nicu-Adrian, la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat. În temeiul art. 336 alin. 1 NCP, cu aplic. art. 374 alin. 4 Cpp şi art. 396 alin. 10 Cpp, condamnă pe inculpatul Zbranca Nicu-Adrian la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În temeiul art. 38 alin. 2 NCP rap. la art. 39 alin. 1 lit. b NCP, aplică inculpatului Zbranca Nicu-Adrian pedeapsa cea mai grea, de 9 (nouă) luni închisoare, la care se adaugă un spor de 3 (trei) luni închisoare (reprezentând o treime din totalul de 9 luni închisoare stabilit pentru celelalte pedepse), urmând să execute o singură pedeapsă de 1 (un) an închisoare. În temeiul art. 91-92 NCP dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani. În temeiul art. 93 alin. 1 NCP obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 94 alin. 1 NCP, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se comunică serviciului de probaţiune. În temeiul art. 93 alin. 2 lit. b NCP impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii comunitare. În temeiul art. 93 alin. 3 NCP, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Fundeni, judeţul Călăraşi, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul art. 404 alin. 2 Cpp rap la art. 91 alin. 4 NCP atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 NCP, potrivit cărora nerespectarea măsurilor de supraveghere, neexecutarea obligaţiilor ce îi revin pe durata termenului de supraveghere ori comiterea unei alte infracţiuni, determină revocarea suspendării sub supraveghere şi, ca urmare, executarea pedepsei. În temeiul art. 274 alin. 1 Cpp obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către Stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.03.2020.
Hotarare 61/2020 din 13.03.2020Având nevoie de timp pentru a delibera amână pronun?area la data de 13.03.2020. Pronuntata in sedinţă publică azi, 04.03.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.03.2020