B** L*****
ApelantI** B****
IntimatRespinge ca nefundat apelul introdus de apelantul B** L***** în contradictoriu cu intimatul I** B**** împotriva sentintei civile nr.1/03.01.2019 pronuntată de Judecîtoria Salonta, pe care o mentine în totalitate. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronuntată prin punerea solutiei la dispozitia părţilor prin intermediul grefei instantei, azi 28.05.2019.
Hotarare 788/2019 din 28.05.2019În vederea deliberării şi pentru a da posibilitatea părţilor de a depune concluzii la dosar, amână pronunţarea în cauză pentru data de 28 MAI 2019, , potrivit dispoziţiilor art. 396 alin. (2) C.proc.civ., soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2019Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător DOMOCOŞ CARMEN ADRIANA. Stabileşte că doamna judecător DOMOCOŞ CARMEN ADRIANA este incompatibilă să participe la soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 8148/271/2018 aflat pe rolul Tribunalului Bihor, în stadiul procesual al apelului, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenţie. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 07.05.2019.
Incheiere abtinere din 07.05.2019