M********* J********
Intimat ReclamantI******* F******
Intimat PârâtA****** P***** P**** Ş* I******** S****** A M*********** B********
Apelant PârâtI***** M*****
Intimat PârâtI***** T*****
Intimat PârâtRespinge apelul ca nefondat. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 28.12.2020.
Hotarare 3208/2020 din 28.12.2020Amână pronun?area la 28.12.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.12.2020Amână pronunţarea la data de 21.12.2020, faţă de împrejurarea că domnul judecător Cornel Marin se află în imposibilitate obiectivă de a participa la deliberări, în conformitate cu dispoziţiile art.123 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HPCSM nr.1375/2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.12.2020Amână pronunţarea la data de 10.12.2020, faţă de împrejurarea că domnul judecător Cornel Marin se află în imposibilitate obiectivă de a participa la deliberări, în conformitate cu dispoziţiile art.123 alin.3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HPCSM nr.1375/2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.11.2020Având în vedere : Împrejurarea că doamna judecător Cristina Mihaela Florea şi domnul judecător Cornel Marin se află în imposibilitate obiectivă de a participa la deliberări, în conformitate cu dispoziţiile art.123 alin.4 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin HPCSM nr.1375/2015, amânarea pronunţării se dispune de preşedintele de secţie, doamna judecător Elena Panaite - Jitianu, pentru data de 26.11.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.11.2020Amână pronun?area la 19.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2020Amână pronun?area la 12.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020Amână pronunţarea la 06.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.11.2020Amână pronun?area la 05.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.11.2020Amână pronun?area la 03.11.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2020Amână pronun?area la 27.10.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2020Amână pronun?area la 20.10.2020
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.10.2020Amână pronun?area la 19.10.2020
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.10.2020